Elaborarea instrumentului pentru explorarea nivelului de cunoaștere și a percepțiilor medicilor de familie privind medicina personalizată

Autori

Cuvinte cheie:

chestionar, medicina personalizată, medicide familie

Rezumat

Medicina personalizată în asistența medicală primară se implementează lent și se confruntă cu multiple bariere. În acest context, este important să se înțeleagă nivelul de cunoștințe, percepțiile și nevoile de instruire ale medicilor de familie în acest domeniu. Scopul studiului a fost dezvoltarea și validarea primară a unui chestionar pentru explorarea nivelului de cunoaștere și a percepțiilor medicilor de familie privind medicina personalizată. Chestionarul a fost elaborat conform principiilor COSMIN, cu analiza literaturii de specialitate și definirea componentelor tematice. Itemii au fost generați pe baza literaturii de specialitate și a cadrului conceptual definit. Validarea de conținut a inclus consultarea experților, iar pretestarea cu medici de familie a permis ajustarea clarității și relevanței întrebărilor. Varianta finală a chestionarului are 48 de itemi organizați în componente tematice: nivel de cunoștințe și familiarizare, înțelegerea fundamentelor medicinei personalizate, acceptarea și valoarea percepută, bariere și factori determinanți ai implementării, rol profesional și nevoi educaționale, date socio-demografice ale participanților. Itemii includ întrebări cu răspuns unic, multiplu, scală Likert și adevărat/fals, cu opțiuni deschise acolo unde este necesar. Caracterul explorator și acoperirea mai multor arii de interes fac chestionarul potrivit pentru obținerea unui nivel de referință privind medicina personalizată. Instrumentul permite identificarea barierelor și factorilor facilitatori pentru adoptarea medicinei personalizate și poate sprijini dezvoltarea programelor educaționale adaptate nevoilor medicilor de familie și a strategiilor de implementare adecvate contextului local.

Referințe

1. Wijayanti, E., Mahardhika, Z.P. Implementation of precision medicine in primary care: A struggle to improve disease prevention. Korean Journal of Family Medicine. 2024;45(6):359-361. https://doi.org/10.4082/kjfm.24.0165

2. Schaibley, V.M., et al. Limited genomics training among physicians remains a barrier to genomics-based implementation of precision medicine. Frontiers in Medicine. 2022;9:757212. https://doi.org/10.3389/fmed.2022.757212

3. Mikat-Stevens, N.A., Larson, I.A., Tarini, B.A. Primary-care providers' perceived barriers to integration of genetics services: a systematic review of the literature. Genetics in Medicine. 2015;17(10):797-806. https://doi.org/10.1038/gim.2014.101

4. Council of the European Union. Concluziile Consiliului privind medicina personalizată pentru pacienți. Brussels; 2015. Available from: https://eur-lex.europa.eu

5. Haga, S.B., Kim, E., Myers, R.A., Ginsburg, G.S. Primary care physicians' knowledge, attitudes, and experience with personal genetic testing. Journal of Personalized Medicine. 2019;9(2):29. https://doi.org/10.3390/jpm9020029

6. Ong, C.S., et al. General practitioners' experience, attitudes and needs on clinical genetic services: a systematic review. Family Medicine and Community Health. 2022;10:e001624. https://doi.org/10.1136/fmch-2021-001515

7. Pot, M., Spalletta, O., Green, S. Precision medicine in primary care: how GPs envision "old" and "new" forms of personalization. Social Science & Medicine. 2024;358:117259. https://doi.org/10.1016/j.socscimed.2024.117259

8. Gusila, I., Topa, A., Zarbailov, N., Lungu, N., Curocichin, G. Personalised medicine implementation in low- and middle-income countries. In: Sontea V., Tiginyanu I., Railean S. (eds). 6th International Conference on Nanotechnologies and Biomedical Engineering (ICNBME 2023). IFMBE Proceedings; 2023;92:411-420. https://doi.org/10.1007/978-3-031-42782-4_44

9. Carroll, J.C., et al. Informing integration of genomic medicine into primary care: an assessment of current practice, attitudes, and desired resources. Frontiers in Genetics. 2019;10:1189. https://doi.org/10.3389/fgene.2019.01189

10. Lemke, A.A., et al. Primary care physician experiences with integrated population-scale genetic testing: a mixed-methods assessment. Journal of Personalized Medicine. 2020;10(4):165. https://doi.org/10.3390/jpm10040165

11. Skinner, S.J., Clay, A.T., McCarron, M.C.E., Liskowich, S. Interpretation and management of genetic test results by Canadian family physicians: a multiple-choice survey of performance. Journal of Community Genetics. 2021;12(3):479-484. https://doi.org/10.1007/s12687-021-00511-w

12. Chase, D.A., Baron, S., Ash, J.S. Clinical decision support and primary care acceptance of genomic medicine. In: Studies in Health Technology and Informatics. 2017;245:700-703. https://doi.org/10.3233/978-1-61499-830-3-700

13. Bravo, M.L., et al. Incorporating genomic medicine into primary-level health care for chronic non-communicable diseases in Mexico: a qualitative study. International Journal of Health Planning and Management. 2020;35(6):1426-1437. https://doi.org/10.1002/hpm.3053

14. Lemke, A.A., et al. Primary care physician experiences with integrated pharmacogenomic testing in a community health system. Pharmacogenomics. 2017;14(5):389-400. https://doi.org/10.2217/pme-2017-0036

15. Blitstein, J.S., et al. Integration of personalized medicine into primary care clinics: a path to make large-scale population genomics studies successful. Genetics in Medicine. 2022;24(3):S324. https://doi.org/10.1016/j.gim.2022.01.540

16. Smith, D.M., et al. Assessment of primary care practitioners' attitudes and interest in pharmacogenomic testing. Pharmacogenomics. 2020;21(15):1085-1094. https://doi.org/10.2217/pgs-2020-0064

17. Zebrowski, A.M., et al. Qualitative study of system-level factors related to genomic implementation. Genetics in Medicine. 2019;21(7):1534-1540. https://doi.org/10.1038/s41436-018-0378-9

18. Hauser, D., et al. Views of primary care providers on testing patients for genetic risks for common chronic diseases. Health Affairs. 2018;37(5):793-800. https://doi.org/10.1377/hlthaff.2017.1548

19. Hamilton, J.G., et al. Primary care providers' cancer genetic testing-related knowledge, attitudes, and communication behaviors: a systematic review and research agenda. Journal of General Internal Medicine. 2017;32(3):315-324. https://doi.org/10.1007/s11606-016-3943-4

20. Hansen, J.M., Nørgaard, J.D.S.V., Kälvemark Sporrong, S. A systematic review of pharmacogenetic testing in primary care: attitudes of patients, general practitioners, and pharmacists. Research in Social and Administrative Pharmacy. 2022;18(8):3230-3238. https://doi.org/10.1016/j.sapharm.2021.12.002

21. DeLuca, J., et al. Toward personalized medicine implementation: survey of military medicine providers in pharmacogenomics. Military Medicine. 2020;185(3-4):336-340. https://doi.org/10.1093/milmed/usz419

22. Beans, J.A., et al. Perspectives on precision medicine in a tribally managed primary care setting. AJOB Empirical Bioethics. 2020;11(4):246-256. https://doi.org/10.1080/23294515.2020.1817172

23. Heck, P.R., Meyer, M.N. Population whole exome screening. Medical Clinics of North America. 2019;103(6):1077-1092. https://doi.org/10.1016/j.mcna.2019.08.004

24. Stefanicka-Wojtas, D., Duda-Sikuła, M., Kurpas, D. Personalised medicine - best practices exchange and implementation in European regions. Medical Science Pulse. 2020;14(1):1-8. https://doi.org/10.5604/01.3001.0014.2475

25. Admas, T., Banjaw, A. Healthcare professionals' knowledge, attitudes and future expectations towards personalized medicine. Personalized Medicine. 2021;18(5):483-490. https://doi.org/10.2217/pme-2020-0185

26. Pelletier, S., et al. Survey of primary care physicians' views about breast and ovarian cancer screening for BRCA1/2 non-carriers. Journal of Community Genetics. 2020;11(2):205-213. https://doi.org/10.1007/s12687-019-00438-3

27. Yu, M.W.C., et al. Preparing genomic revolution: attitudes, clinical practice, and training needs in delivering genetic counseling in primary care. Molecular Genetics & Genomic Medicine. 2021;9(7). https://doi.org/10.1002/mgg3.1702

28. Croitoru, C., Ciobanu, E., Ferdohleb, A. Validarea chestionarului: cunoștințe, atitudini și practici privind antibiotico-rezistența la medici. Revista de Științe ale Sănătății din Moldova. 2022;3(84):4-15.

29. Caliga, I., et al. Assessment of neurologists' knowledge, attitudes, and practices regarding heat stress during heatwaves. One Health & Risk Management. 2025;6(4):52-67. https://doi.org/10.38045/ohrm.2025.4.05

Descărcări

Publicat

28.06.2026

Număr

Secțiune

Articole

Cum cităm

[1]
Gușilă, I. 2026. Elaborarea instrumentului pentru explorarea nivelului de cunoaștere și a percepțiilor medicilor de familie privind medicina personalizată. Public Health Economy and Management in Medicine. 1(106) (Jun. 2026), 70–78.

Articole similare

31-40 of 470

Puteți, de asemenea, începeți o căutare avansată de similaritate pentru acest articol.