Explorarea seroprevalenței anti-hcv în rândul lucrătorilor medicali din Republica Moldova: Studiu de caz

Rezumat

Virusul hepatitic C (VHC) este recunoscut ca infecție asociată asistenței medicale (IAAM), în special în cadrul intervențiilor stomatologice și chirurgicale. Acest patogen constituie o problemă majoră pentru lucrătorii medicali, dat fiind expunerea lor crescută la riscuri de infectare. Scopul acestui studiu a fost evaluarea seroprevalenței markerului hepatitei C – anti-HCV în rândul lucrătorilor medicali, cu accent pe variabilele relevante precum vârsta, genul și mediul de trai. Materiale și metode Pentru a explora nivelul de seroprevalență al anti-HCV, a fost desfășurat un studiu epidemiologic transversal descriptiv între anii 2020 și 2023. Studiul a implicat un eșantion de 459 de lucrători medicali din secțiile de terapie și hemodializă, implicați în tratamentul pacienților adulți în secțiile specializate. Acești profesioniști medicali au fost selectați din trei regiuni ale Republicii Moldova, și anume: municipiul Bălți (201 participanți), raionul Orhei (188 de participanți) și raionul Vulcănești (150 de participanți). Toate aceste persoane au luat parte voluntar la testarea anti-HCV, conformându-se procedurilor de consimțământ informat. Pentru testare, au fost utilizate kituri diagnostice cu o sensibilitate de 96,3% și o specificitate de 98,2%. Rezultate Studiul privind seroprevalența markerului anti-HCV în rândul personalului medical a evidențiat o prevalență totală de 6,97±1,18% cazuri. Analiza pe grupuri de vârstă a arătat variații semnificative, cu rate mai scăzute la grupul de vârstă de 30-39 de ani (3,41±1,66%) și la cel de 40-49 de ani (5,21±2,27%), și o frecvență mai mare la personalul medical din grupul de vârstă peste 60 de ani (11,02±2,89%), cu o diferență semnificativă statistic (p<0,05). Această creștere a nivelului de seroprevalență a anti-HCV în rândul lucrătorilor medicali odată cu înaintarea în vârstă poate fi atribuită expunerii la factori de risc pe parcursul carierei profesionale, care se intensifică spre sfârșitul acesteia. În ceea ce ține de nivelul seroprevalenței markerului anti-HCV pe genuri, lucrătorii medicali de sex masculin au prezentat o prevalență mai ridicată (1,81±1,8%) comparativ cu lucrătoarele medicale, care au avut o prevalență de 0,99±0,04%. Cu toate acestea, diferențele nu au fost semnificative statistic (p>0,05). Analiza nivelului seroprevalenței markerului anti-HCV la lucrătorii medicali în funcție de zonele geografice a evidențiat frecvențe mai ridicate ale anti-HCV în zona Sud (9,27±2,36%) și zona de Centru (6,95±1,80%), comparativ cu zona de Nord (4,13±1,81%). Nivelul seroprevalenței anti-HCV la lucrătorii medicali din zona de Nord a fost semnificativ mai mic comparativ cu cel din zona de Sud (p<0,05). De asemenea, a fost investigat nivelul seroprevalenței markerului anti-HCV în funcție de mediul de proveniență al lucrătorilor medicali. O seroprevalență mai ridicată a markerului anti-HCV a fost identificată la lucrătorii medicali din mediul urban (7,16±1,24%) comparativ cu cei din mediul rural(3,84±3,77%), însă aceste diferențe nu au fost semnificative statistic (p>0,05). Concluzii Rezultatele obținute relevă un nivel înalt al seroprevalenței markerului anti-HCV la lucrătorii medicali, ceea ce îi clasifică drept un grup cu risc sporit de infectare cu VHC. Pentru a controla răspândirea hepatitei virale C în rândul personalului medical, este esențial să se implementeze strategii eficiente de monitorizare și prevenție. Testarea periodică a personalului, promovarea igienei riguroase și educația referitoare la riscurile asociate sunt pași critici în direcția protejării sănătății lucrătorilor medicali și pentru reducerea transmiterii infecției. Implementarea acestor măsuri ar putea contribui semnificativ la scăderea incidenței hepatitei virale C în mediul medical.