Studiul „PerConcept”: Opinii ale lucrătorilor medicali privind integrarea pregătirii preconcepționale în cadrul serviciilor de planifi care a familiei
Cuvinte cheie:
îngrijire preconcepțională, planificarea familiei, contracepție, asistenţă medicală primară, studiul „PerConcept”Rezumat
Importanța pregătirii preconcepționale pentru sănătatea mamei și copilului a fost demonstrată cu mult timp în urmă, însă realizarea practică a acestei activități profi lactice rămâne a fi una nesemnifi cativă. Articolul prezintă rezultatele studiului „PerConcept” – un sondaj privind percepțiile conceptului „Planifi carea familiei” de către lucrătorii medicali, activitatea cărora se referă la sănătatea reproducerii. Studiul a fost realizat în baza unui chestionar unificat în trei orașe din trei țări: Chișinău (Republica Moldova), Irkutsk (Federația Rusă) și Ciudad de Mexico (Mexic). Sondajul a implicat 1.012 medici de familie, obstetricieni-ginecologi, urologi, andrologi, dar și medici de alte specialități. Un număr de 991 de chestionare au fost validate și analizate. Aproximativ 79,5% din toți respondenții (788) au raportat că noțiunea de „familie” este asociată cu nașterea copiilor. Aproximativ 96.0% dintre respondenți (951) au considerat că sarcina ar trebui să fi e planifi cată de cuplu/ femeie. Dintr-o perspectivă profesională, 862 medici (94.5%) consideră că conceptul de planifi care familială ar trebui să includă și componenta de pregătire preconcepțională. Majoritatea participanților (831; 91.1%) au fost de părere că strategiile și programele din domeniul planifi cării familiei ar trebui revizuite pentru a include serviciile de sănătate preconcepțională. Deși studiul „PerConcept” a avut unele limitări, autorii consideră că rezultatele obținute sunt interesante, deoarece medicii din trei regiuni ale lumii: Europa, Asia și America de Nord au avut opinii similare privind necesitatea modifi cării conceptului de planificare a familiei care, realmente, ar trebui să includă pregătirea preconcepțională, concomitent cu o altă componentă – contracepția.
Referințe
1. Mazza D, Chapman A, Michie S. Barriers to the implementation of preconception care guidelines as perceived by general practitioners: a qualitative study. In: BMC Health Serv Res. 2013, Jan 31;13:36. https://doi.org/10.1186/1472-6963-13-36
2. Shishcanu D, Marianian AY, Iliadi-Tulbure C. Preconceptional care: opportunities and challenges. Acta biomedica scientifi ca. 2018; 3 (3), 69-74. https://doi.org/10.29413/ABS.2018-3.3.10
3. Meeting to Develop a Global Consensus on Preconception Care to Reduce Maternal and Childhood Mortality and Morbidity. World Health Organization Headquarters, Geneva 6-7 February 2012, Meeting report. Available from: https://apps.who.int/iris/handle/10665/78067.
4. Boukje van der Zee, Inez D de Beaufort, Eric A P Steegers. Perceptions of preconception counselling among women planning a pregnancy: a qualitative study. In: Family Practice. 2013; 30:341-346. https://doi.org/10.1093/fampra/cms074
5. Sabine van Voorst, Sophie Plasschaert, Lieke de Jong-Potjer, Eric Steegers & Semiha Denktaş. Current practice of preconception care by primary caregivers in the Netherlands. In: Eur J Contracept Reprod Health Care. 2016 Jun; 21(3):251-8. https://doi.org/10.3109/13625187.2016.1154524
6. Steel A, Lucke J, Reid R, Adams J. A systematic review of women's and health professional's attitudes and experience of preconception care service delivery. In: Family Practice. 2016, Vol. 33, No. 6, 588-595. https://doi.org/10.1093/fampra/cmw094
7. Marianian A, Kolesnikova L, Protopopova N, Burina E, Kalinkina О. Awareness of doctors about the problem of fetal alcohol syndrome and fetal alcohol spectrum of disorders in Irkutsk. In: Alcoholism: Clinical and Experimental Research. 2018, Vol.42, Iss. S1.- P. 81A.
8. Ukoha WC, Dube M. Primary health care nursing students' knowledge of and attitude towards the provision of preconception care in KwaZulu-Natal. In: Afr J Prim Health Care Fam Med. 2019, Nov 12;11(1): e1-e8. https://doi.org/10.4102/phcfm.v11i1.1916
9. Shannon GD, Alberg C, Nacul L, Pashayan N. Preconception healthcare delivery at a population level: construction of public health models of preconception care. In: Matern Child Health J. 2014, Aug; 8(6):1512-31. https://doi.org/10.1007/s10995-013-1393-8
10. Hussein N. Preconception assessment of reproductive genetic risk in primary care: A survey of general practitioners' practices and preparedness. Available from: https://www.researchgate.net/publication/315877068_Preconception_assessment_of_reproductive_genetic_risk_in_primary_care.
11. Family Planning. A global handbook for providers. Evidence-based guidance developed through worldwide collaboration, 3rd edition, 2018. Available from: https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/260156/9780999203705eng.pdf;jsessionid=027939A21D681CBFFC67C66E0DBB28FD?sequence=1.
12. Gavin L, Moskosky S, Carter M, Curtis K, Glass E, Godfrey E, et al. Providing Quality Family Planning Services: Recommendations of CDC and the U.S. Offi ce of Population Aff airs. Recommendations and Reports. April 25, 2014 / 63(RR04); 1-29. https://www.cdc.gov/mmwr/ preview/mmwrhtml/rr6304a1.htm
13. Lang AY, Boyle JA, Fitzgerald GL, Teede H, Mazza D, Moran LJ, et al. Optimizing preconception health in women of reproductive age. In: Minerva Ginecol. 2018. Feb;70(1):99-119. https://doi.org/10.23736/S0026-4784.17.04140-5
14. Srinivasulu S, Falletta KA, Bermudez D, Almonte Y, Baum R, Coriano M, et al. Primary care providers' responses to pregnancy intention screening challenges: community-based participatory research at an urban community health centre. In: Family Practice. 2019 Nov 18;36 (6):797-803. https://doi.org/10.1093/fampra/cmz027
Descărcări
Publicat
Număr
Secțiune
Licență

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.



