Aspecte fiziologice și patologice ale undelor T inversate la sportivii de performanță

Autori

Cuvinte cheie:

sport, sportivi de performanţă, examen medical, electrocardiogramă, undă T, suprasolicitare, sistem cardiovascular

Rezumat

Evaluarea și monitorizarea stării de sănătate a persoanelor implicate într-o activitate fizică regulată este de o maximă importanță pentru păstrarea și promovarea unei activități sportive sigure cu o funcționalitate optimă a organismului. Scopul studiului constă în diagnosticarea precoce a manifestărilor clinice de suprasolicitare a SCV, a stărilor premorbide, dar și a unor patologii cardiace la sportivi. Unul din semnele clinice sunt dereglările proceselor de repolarizare, înregistrate pe electrocardiogramă sub formă de unde T inversate. Pentru a realiza scopul cercetării s-a efectuat un studiu transversal, descriptiv. Au fost selectate fișele medicale ale sportivilor cu devierile electrocardiografice menționate, cercetată și analizată tactica examenului medical, diagnosticul, tratamentul și monitorizarea în timp. Din totalul de 3966 de sportivi investigați, 11 sportivi au prezentat devieri ale electrocardiogramei sub formă de unde T inversate, dintre care 8 au prezentat simptome cu caracter tranzitoriu, iar la celelalte 3 persoane s-au constatat simptome cu caracter permanent. Devierile electrocardiografice sub formă de unde T inversate fac parte din dereglările cu caracter patologic care, conform literaturii de specialitate, pot fi interpretate și în contextul devierilor fiziologice ca rezultat al unui efort fizic prelungit. Eliberarea avizului medical de către medicul de medicină sportivă permite sportivilor să practice activități sportive regulate într-un mod inofensiv.

Referințe

1. Cebanu S., Ștefaneț Gh., Cheptea D. Sindromul de supraantrenament la jucătorii de fotbal. În: Buletinul Academiei de Știinţe a Moldovei, Ştiinţe Medicale, Revistă Ştiinţifico-Practică. 2(54)/2017. pp. 237-240.

2. Rusu M. et. al. Monitoring the status of health of the athletes from the Republic of Moldova. In: Abstract book: International Conference on the 70 th Anniversary of Sports Medicine inthe Republic of Moldova. Chișinău, 2017, p. 31.

3. Bezuglaja V. Perenaprjazhenie serdechno-sosudistoj sistemy u sportsmenov: prichiny, projavlenija, diagnostika, profilaktika. V: Nauka v olimpijskom sporte. 2016. pp. 33-39. http://sportfiction.ru/articles/perenapryazhenie-serdechno-sosudistoysistemy-u-sportsmenov-prichiny-proyavleniyadiagnostika-profil/

4. D'Ascenzi F, Anselmi F, Adami PE, Pelliccia A. Interpretation of T-wave inversion in physiological and pathological conditions: Current state and future perspectives. In: Clin Cardiol. 2020;1-7. Disponibil pe: https://doi.org/10.1002/ clc.23365.

5. Drezner J. A., Sharma S., Baggish A., Papadakis M., Wilson M. G., Prutkin J. M., Corrado D. International criteria for electrocardiographic interpretation in athletes: Consensus statement. In: British Journal of Sports Medicine, 2017; 51(9), pp. 704-731. Disponibil pe:

https://doi.org/10.1136/bjsports-2016-097331

6. Emery M. S., Kovacs R. J. Sudden Cardiac Death in Athletes. In: JACC: Heart Failure, 2018; 6(1), pp. 30-40. Disponibil pe:

https://doi.org/10.1016/j.jchf.2017.07.014

7. Heidbuchel H. The athlete's heart is a proarrhythmic heart, and what that means for clinical decision making. In: EP Europace. 2017; 20, pp. 1401-1411. Disponibil pe: https://doi.org/10.1093/europace/eux294

8. Kenny BI, Brown KN. ECG T Wave. [Updated 2022 Feb 16]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2022 Jan-. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK538264/.

9. Mont L., Pelliccia A., Sharma S., Biffi A., Borjesson M., … Brugada Terradellas, J. Pre-participation cardiovascular evaluation for athletic participants to prevent sudden death: Position paper from the EHRA and the EACPR, branches of the ESC. Endorsed by APHRS, HRS, and SOLAECE. In: European Journal of Preventive Cardiology, 2016; 24(1), pp. 41-69. Disponibil pe: https://doi.org/10.1177/2047487316676042

10. Pelliccia A., Di Paolo M.F., Quattrini M.F., Basso C., Culasso F., Popoli G., De Luca R., Spataro A., Biffi A., Thiene G., Maron J.B. Outcomes in athletes with marked ECG repolarization abnormalities. In: The New England Journal of Medicine. 2008, 358. pp.152-161. Disponibil pe: https://doi.org/10.1056/NEJMoa060781

11. Providencia R., Teixeira C., Segal R.O. et al. Empowerment of athletes with cardiac disorders: a new paradigm. In: EP Europace. Volume 20, Issue 8, 2018, pp. 1243-1251. Disponibil pe: https://doi.org/10.1093/europace/eux268

12. Stazi F. T wave inversion on the electrocardiogram: when to worry and when not to. In: European Heart Journal 2019; Supplements 21 (Supplement B), B96-B97 The health of the Matter. Disponibil pe: https://doi.org/10.1093/eurheartj/suz021

13. Weiner R. B., Wang F., Berkstresser B. et al. Regression of "Gray Zone" Exercise-Induced Concentric Left Ventricular Hypertrophy During Prescribed Detraining. In: Journal of the American College of Cardiology, 2012; 59(22), pp. 1992-1994. Disponibil pe: https://doi.org/10.1016/j.jacc.2012.01.057

Descărcări

Publicat

17.04.2026

Număr

Secțiune

Articles

Cum cităm

[1]
Panfil, D. et al. 2026. Aspecte fiziologice și patologice ale undelor T inversate la sportivii de performanță. Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină. 1(94) (Apr. 2026), 59–65.

Articole similare

1-10 of 262

Puteți, de asemenea, începeți o căutare avansată de similaritate pentru acest articol.