Metodele de tratament chirurgical al prolapsului organelor genitale

Autori

  • Gheorghe Găina Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“

Cuvinte cheie:

prolaps uterin, cistocel, rectocel, prolaps vaginal, elongaţie de col

Rezumat

Prolapsul organelor genitale reprezintă dereglarea staticii pelvine care se caracterizează prin schimbarea poziției anatomice a organelor bazinului mic și alunecarea acestora prin canalul vaginal ca urmare a extinderii sistemului de susținere. Această stare patologică afectează circa 50% de femei, în special în perioada perimenopauzală, dar este înregistrată și la un număr mare de paciente de vârstă reproductivă. Este o patologie pe cât de jenantă, pe atât de importantă ca impact asupra calității vieții pacientelor. Simptomele prolapsului organelor pelvine sunt variate și nu corespund întotdeauna severității leziunii care l-a provocat. Astfel, prolapsul organelor genitale poate induce o serie de tulburări funcționale ale organelor pelvine ca incontinența urinară, care se înregistrează la 10-60% dintre femeile cu prolaps genital, polakiurie, nicturie, retenție urinară cronică, cistită interstițială, disfuncții intestinale (constipație, incontinență fecală și gazoasă la 10-20% dintre femeile cu prolaps genital), dureri pelvine. Opțiunile de tratament în cazul acestei afecțiuni variază în funcție de gradul prolapsului. În situațiile în care prolapsul genital nu afectează activitățile zilnice ale pacientei, tratamentul nu este necesar. În prezent, sunt cunoscute mai multe metode de tratament ale patologiei vizate: nechirurgicale și chirurgicale. Atunci când manifestările devin evidente, se poate opta pentru efectuarea de exerciții fizice pentru întărirea musculaturii planșeului pelvin sau utilizarea dispozitivelor medicale pentru susținerea uterului și a pereților vaginali. Dintre metodele chirurgicale, o amploare crescândă revine celor endoscopice de tratament.

Descărcări

Publicat

09.04.2026

Cum cităm

[1]
Găina, G. 2026. Metodele de tratament chirurgical al prolapsului organelor genitale. Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină. 1(98) (Apr. 2026), 66–66.

Articole similare

21-30 of 297

Puteți, de asemenea, începeți o căutare avansată de similaritate pentru acest articol.