Management of medical institutions under the conditions of compulsory health insurance
Abstract
În structura oricărei societăți, sistemul de sănătate este un sector de primă importanță, deoarece el interesează întreaga populație a unei țări. Printre factorii care influențează esențial performanțele acestui sistem, unul dintre cei mai importanți este managementul lui. Toate statele lumii se află într-o continuă perfecționare a propriilor sisteme de management al sănătății, problema devenind de-a dreptul acută pe parcursul ultimilor 15-20 de ani. Aceasta se explică prin particularitățile perioadei menționate: îmbătrânirea populației, costurile înalte ale noilor tehnologii medicale, creșterea exigențelor pacienților etc. care, în cele din urmă, duc la sporirea costurilor de întreținere a întregului sistem de sănătate. Este evident că soluționarea unor asemenea probleme diferă de la o țară la alta, deoarece sunt diferite posibilitățile financiare, tradițiile și structurile sistemelor de sănătate formate istoric. Astfel, RSS Moldovenești, ca uneia dintre fostele republici ale URSS, i-a fost caracteristică o dezvoltare extensivă a sistemului de sănătate, bazată pe administrare directă și neglijarea factorilor economici. Toate acestea duceau la pierderi economice mari, care în cele din urmă au cauzat o gravă degradare a întregului sistem de sănătate al Republicii Moldova în ultimii zece ani. S-a făcut evidentă necesitatea schimbărilor radicale în modelele de finanțare și în managementul sistemului de sănătate, acestea fiind pârghiile cele mai importante de redresare a situației. Astfel, forțele politice din țară au luat decizia cu privire la implementarea unui sistem de medicină prin asigurări. Imperative ale timpului au devenit problema formării pieței interne de servicii medicale, divizarea funcțiilor de prestator și cumpărător și introducerea sistemului de contractare a instituțiilor medicale pentru prestarea serviciilor.
References
1. Legea ocrotirii sănătății a Republicii Moldova, nr. 411-XIII din 28.03.95. În: Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova, nr. 34/373, 1995.
2. Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală În: Monitorul Ofi cial al RM, nr. 38-39, 1998.
3. Materialele cursului Formarea profesională a cadrelor de conducere ale serviciului sanitar național al Republicii Moldova, pregătite de Azienda Ospedaliera din Verona, Italia. 1999.
4. Kane N. Managning Health: An International Perspective. 2003.
5. Muennig P. Designing and Conducting CostEff ectiveness Analyses in Medicine and Health Care. 2002.
6. Young D.W. Management Accounting in Health Care Organizations. 2003.
7. Zelman W., McCue M. Financial Management of Health Care Organizations. An Introduction to Fundamental Tools, Concepts and Applications. 1999.
Downloads
Published
Issue
Section
License

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.



