Studiu privind etiologia infecțiilor bacteriene non-gonococice/non-clamidiozice urogenitale

Rezumat

Infecțiile urogenitale majore sunt cele provocate de Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia trachomatis, având potențialul ascendent de a afecta primar uretra și endocervixul. În același timp, în două treimi din cazuri, infecțiile urogenitale sunt cauzate de alți agenți patogeni, inclusiv bacterii, protozoare, levuri și viruși. Aceste infecții au adesea o evoluție cronică și recurentă, cu localizare primară uretrală și vaginală, diminuând semnificativ calitatea vieții pacienților. Tratamentul sindromic al acestor infecții nu este suficient în multe cazuri. Stabilirea etiologiei infecțiilor urogenitale non-gonococice/non-clamidiozice și instituirea unui tratament adecvat pot reprezenta o provocare în practica medicală. Scopul lucrării Studierea spectrului etiologic al infecțiilor bacteriene non-gonococice și non-chlamidiozice în cazurile de uretrită și leucoree vaginală, în vederea optimizării conduitei terapeutice. Materiale și metode Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 2132 de pacienți consultați la Spitalul Raional Anenii Noi în perioada 2019-2023, fiind examinați de medicul dermatovenerolog în 944 de cazuri și de medicul obstetricianginecolog în 1188 de cazuri. Metoda de laborator aplicată a fost cultura pe mediul cu agar-agar sau geloză-sânge. Rezultate Din cele 2132 de persoane examinate, 1228 (57,6%) au prezentat semne de secreție uretrala și/sau vaginală. Spectrul infecțiilor bacteriene depistate la pacienții cu semne clinice a fost următorul: Stafilococcus aureus – 214 (17,4%); Stafilococcus haemolyticus – 226 (18,4%); Streptococcus pyogenes – 11 (0,9%); alți Streptococcus spp.– 64 (5,2%); Enterococcus – 306 (24,9%); Escherichia coli – 210 (17,1%), Klebsiella spp. – 112 (9,1%), Proteus spp. – 78 (6,4%), alte bacterii – 7 (0,6%). Prezența a doua infecții a fost stabilită în aproximativ 40% dintre cazuri. Discuții Infecțiile bacteriene non-gonococice/non-clamidiozice, ocazional numite si infecții non-specifice ale tractului urinar, sunt considerate o cauză comună a uretritelor/prostatitelor și a vulvovaginitelor. Etiologia reală a uretritelor și a vaginitelor în perioada actuală rămâne greu de stabilit, din cauza faptului că o bună parte dintre pacienți aplică autotratamentul pentru secrețiile uretrale și vaginale sau acestea sunt tratate sindromic de către medicii de familie sau asistenții medicali. Eșecul acestor tratamente și persistența semnelor clinice îndreaptă pacienții către serviciul medical specializat, apt să stabilească etiologia afecțiunilor urogenitale inflamatorii. Studiul a arătat ponderea dominantă de 42% a infecțiilor enterococice, inclusiv cu escherichia, urmate de infecțiile stafilococice cu 35,8%. A fost stabilită ponderea de aproximativ 40% a polimicrobismului bacterian, depistat în infecțiile urogenitale bacteriene non-gonococice/ non-clamidiozice.