Analiza metodologico-structurală a scorurilor de diagnostic ale apendicitei acute la bătrâni (reviul literaturii)
Rezumat
Apendicita acută la bătrâni a fost considerată o boală rară, ulterior s-a observat că incidența apendicitei acute cu vârsta nu scade. Formele distructive de AA sunt detectate la vârstnici mai frecvent decât la tineri (60,7 -73% din cazuri), dintre care la 36% de pacienți se constată AA (apendicita acută) perforativă. De la prima descriere a AA în 1839, de Bright și Addison, pînă în prezent, principala metodă de diagnostic a AA a rămas a fi cea clinică, care se bazează pe colectarea anamnezei și determinarea semnelor locale ale bolii. Scorurile diagnostice aplicate în diagnosticul AA sunt foarte diferite atât prin indicii și manifestările clinice abordate în scoruri cât și prin pontajul atribuit și interpretare. Putem menționa cu certitudine că este o necesitate studierea aspectelor organizatorice și juridice de utilizare SD (scorurilor de diagnostic) în AA în practica chirurgicală curentă, realizarea unei formulări fundamentate științific a principiilor metodologice unificate pentru crearea și evaluarea comparativă a acestora, scopul fiind elaborarea unui scor diagnostic clinico-ecografic al AA, țintit pe diagnosticul formelor distructive ale AA.
Descărcări
Publicat
Număr
Secțiune
Licență
Copyright (c) 2023 Alexandr Gaitur (Autor)

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.



