File din istoria elitei medicale a Basarabiei

Autori

  • Iurie Colesnic Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova

Rezumat

Neamul Baltaga a dat Basarabiei mari personalităţi. Un singur nume vorbeşte plenar despre tot neamul - Alexandru Baltaga, fost membru al Sfatului Ţării, preşedinte al Congresului Preoţilor din Basarabia pe parcursul multor ani, decedat în GULAG. Maria Baltaga-Saviţki s-a născut la 11.06.1854, la Chişinău în familia preotului Teodor Baltaga şi numai ea ştie cum şi-a convins părinţii ca să-i permită să facă studii medicale. Precum posibilităţi de alegere a şcolii erau reduse, a preferat să facă studii la Gimnaziul particular de Fete din Chişinău, condus de L.A. Beliugova (1871), apoi a susţinut admiterea la Facultatea de Medicină a Universităţii din Zürich (Elveţia). Tot acolo a început să fie pasionată de lupta revoluţionară antimonarhică din Rusia. În 1874, la insistenţele guvernului rus, care urmărea îndeaproape toate centrele revoluţionare, revine în Rusia. Aici îşi continuă studiile medicale, înscriindu-se la cursurile de moaşe de pe lângă Academia Medico-Chirurgicală din Sankt Petersburg. În 1879, obţine diploma de medic, fiind prima femeiea care a reuşit să devină medic, provenind din Basarabia.
A profesat pe parcursul întregii vieţi: medic la Spitalul de Copii al Societăţii Feminine de Binefacere, din anul fondării (1884), iar din 1888 şi profesoară de igienă la Liceul de Fete nr. 1. Deşi a decedat la 28.04.1904, la Moscova, a fost înmormântată la Cimitirul Central din Chişinău, unde mormântul ei s-a păstrat.

Descărcări

Publicat

20.04.2026

Cum cităm

[1]
Colesnic, I. 2026. File din istoria elitei medicale a Basarabiei. Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină. 1(92) (Apr. 2026), 24–32.