PANICULITA MEZENTERICĂ. ETIOPATOGENIE. TABLOU CLINIC. METODE DE DIAGNOSTIC. TRATAMENT
Mihaela STOICA, Alexandru GOREA, Anatolie SCORPAN, Valeriu ISTRATI
IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu
CZU: 616.344-008+048+084
Rezumat. Paniculita mezenterică (PM) reprezintă degenerarea și necroza grăsimilor, care se manifestă prin inflamație cronică și, uneori, cicatrizare și fibrozare a țesutului gras din mezenter. Cauza acestei patologii se presupune a fi autoimună, afecțiunea are o prevalență de 1 caz la 100.000 populație, raportul bărbați: femei fiind de 3:1. A fost realizat un studiu bibliografic al literaturii științifice referitor la etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul și tratamentul paniculitei mezenterice, utilizând bazele de date PubMed, Z-library, NCIB, Medscape. Etio- patogenia bolii nu este cunoscută, se consideră ca la baza dezvoltării acestei maladii stau fenomenele autoimune ale organismului, precum și prezența comorbidităților: diabetul zaharat, obezitatea, manipulațiile chirurgicale în regiunea abdominală, fumatul, boala coronariană, cardiopatia ischemică, urolitiaza, hipertensiunea arterială, hiperlipidemia. Există trei stadii fiziopatologice ale paniculatei mezenterice: lipodistrofia mezenterică, paniculita mezenterică, mezenterita retractilă. Simptomele PM se încadrează în două categorii. Unele simptome, cum ar fi durerea abdominală, se datorează efectului în masă al inflamației mezenterice, a doua grupă de simptome apare în prezența inflamației cronice și poate include pierdere în greutate, febră și oboseală. Diagnosticul se pune în baza rezultatelor TC și ale RMN. Maladia răspunde la tratamentul cu AINS și corticosteroizi. Așadar, paniculata mezenterică este, la momentul actual, o patologie necercetată în totalitate. Cauzele ei sunt multifactoriale, cu dominarea manifestărilor autoimune. Tabloul clinic este reprezentat de durerea în regiunea paraombilicală, din cauza modificărilor lipodistrofice și distructive ce au loc la nivelul mezenterului intestinului subțire. Corticosteroizii și AINS rămân a fi unica metodă de tratament, cu cea mai mare rată de remisiune a bolii. Cuvinte-cheie: paniculată mezenterică, scleroză mezenterică.